Joi, Noiembrie 23, 2017
   
Dimensiune Text

Cauta in site

Judo: 3 medalii de argint la Ne-Waza

(0 voturi, nota medie 0 din 5)

judo23Opt judoka ai clubului CS Mioveni au participat, zilele trecute, la finala Campionatului Naţional de Ne-waza Under 12, 14 şi 16 ani, competiţie care a avut loc la Turnu Severin.


La finalul întrecerii, sportivii clubului nostru au reuşind să obţină trei medalii. Astfel, au ajuns în finale, dar le-au pierdut, clasându-se pe locul 2, Elida Purcaru (40 kg U 12), Alexandra Pîrvu (36 kg U 14) şi Eduard Petrescu (50 kg U 16). Clubul CS Mioveni, unde antrenor al secţiei de judo este Verginel Popescu a mai fost reprezentată şi de Alina Făcăieru (48 kg loc 5), Paul Puşcatu (38 kg locul 7), Vlad Brezeanu, Eduard Gîtej şi Ionuţ Tănase.

„A fost o competiţie destul de grea, dar am avut o comportare mai mult decît bună“, a concluzionat antrenorul Verginel Popescu, la finalul întrecerii care a adunat la start peste 400 de sportivi de la 30 de cluburi din ţară.  

Pentru judoka clubului nostru următoarea competiţie va avea loc pe 15 octombrie, la Turnu Severin - Finala Campionatului Naţional Ne-waza U 11, U 13, U15. 

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

CS Baloteşti   CS MIOVENI

CS Balotesti logo copy

 ball_3_anim

csmioveni logo mic

DATA: 26 Nov. 2017, Ora: 14.00, Liga 2, Etapa 19, Telekom Sport 1

CS MIOVENI - AFC Hermannstadt

csmioveni logo mic

ball_3_anim

Logo FC Hermannstadt copy

Scor final 1 - 1
(0-0)
Data 20 Nov. 2017, Liga 2, Etapa 18

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 Hermannstadt 18 12 5 1 30-10 41
2 Dunărea Călăraşi 18 12 4 2 35-15 40
3
Chindia Târgovişte 18 10 6 2 39-9 36
4
Academica Clinceni 18 9 5 4 30-23 32
5
ASA Tg Mureş 18 9 4 5 38-28 31
6
CS Afumaţi 18 9 4 5 21-13 31
7
ASU Poli Timişoara 18 9 3 6 24-20 30
8
Sportul Snagov 18 7 5 6 16-13 26
9 FC Argeş 18 6 7 5 20-15 25
10
CS Mioveni 18 6 6 6 26-25 24
11
Ripensia Timişoara 18 5 6 7 36-23 21
12
UTA 18 5 6 7 24-24 21
13
Olimpia Satu Mare 18 6 2 10 18-30 20
14
Metaloglobus 18 5 4 9 17-26 19
15 Dacia Unirea Brăila 18 4 5 9 40-39 17
16 Pandurii Tg Jiu 18 3 8 7 23-28
17
17 Luceafărul Oradea 18 4 5 10 24-31 17
18 CS Baloteşti 18 4 5 9 23-26 17
19 Foresta Suceava 18 4 2 12 12-59
14
20 Ştiinţa Miroslava 18  3  4 11 16-45 13

Rezultate Etapa 18  2017/2018
Echipa Scor Echipa
18. 11. 2017
CS MIOVENI 1-1 Hermannstadt
Sportul Snagov 2-0 Foresta Suceava
Luceafărul Oradea 1-1 Ştiinţa Miroslava
Ripensia Timişoara 0-2 ASU Poli Timişoara
ASA Tg Mureş 4-1
Pandurii Tg Jiu
Dacia Unirea Brăila 3-4 UTA
Metaloglobus 0-3
CS Afumaţi
Chindia Târgovişte 2-2 CS Afumaţi
FC Argeş 2-1 Olimpia Satu Mare 
Academica Clinceni 5-2 CS Baloteşti

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n