Miercuri, Iulie 15, 2020
   
Dimensiune Text

Cauta in site

"Pentru siguranţa jucătorilor, trebuie îngheţat campionatul!

olteanu cu niculescuCS Mioveni a fost reprezentată la videoconferinţa cu şefii FRF şi conducerile celorlalte cluburi de Liga II,de preşedintele Consiliului Director, Dumitru Olteanu şi preşedintele excutiv, Telu Stancu.

Galben-verzii au susţinut ideea îngheţării campionatului şi promovarea locurilor 1 şi 2, deoarece, condiţiile impuse în protocolul Ministerului, pentru reluarea pregătirii, nu pot fi îndeplinite, şi totodată costurile ar fi enorme, pentru majoritatea echipelor. Preşedintele Olteanu a explicat mai multe despre discuţiile cu ceilalţi reprezentanţi şi aşteaptă un răspuns final din partea federaţiei, până pe 15 mai.

„În primul rând am spus că nu putem asigura condiţiile care se impuneau în primul protocol dat de Minister. Nu există în Mioveni, poate nici în Piteşti, bază proprie , cu circuit închis. Am vorbit cu dl Burleanu şi ne- a promis că se încearcă să-i cazăm pe jucători la hotel şi de acolo să îi luăm să-i ducem la stadion. Dacă nu se va putea, aşeptăm să vedem o relaxare a condiţiilor. Tot în primul pprotocol se vorbea de o izolare de 14 zile, la domiciliu, a jucătorilor, înainte să înceapă antrenamentele şi să se prezinte alături de ceilalţi jucători. Asta înseamnă că deja pe 30 mai or să înceapă antrenamentele. Preşedintele FRF ne-a promis că marţi sau miercuri vom avea o nouă videoconferinţă şi vom discuta din nou. În afară de 4 echipe, toate, mai voalat sau direct, au spus că vor îngheţarea campionatului. Dacă nu se va rezolva într-un fel, cu acel protocol, cu o relaxare a acelor condiţii impuse pentru reluarea pregătirii, da, şi noi suntem de acord cu îngheţarea campionatului şi promovarea echipelor de pe locurile 1 şi 2, UTA respectiv CS Mioveni. Acesta este punctul nostru de vedere. Aşteptăm acum protocolul şi să vedem dacă vor fi condiţii mai bune. Ni s-a promis că până pe 15 mai se va lua o decizie, dacă se va începe campionatul sau nu! În condiţiţiile primului protocol, 95% din cluburi nu pot începe pregătirea. Şi o repet, cu cele 14 zile de autoizolare a jucătorilor înainte de prezentarea la antrenamente, ne ducem la 1 iulie cu reluarea campetiţiei, iar până la finalul lui iulie trebuie şi terminată competiţia. În afară de asta, dacă apare vreun caz de COVID la vreo echipă nu mai joacă... nu poţi să şti ce se întâmplă... Petrolul, Rapid, au interes să reia competiţia, dar riscă să pună acest interes înaintea sănătăţii jucătorilor. Aşa, închizi sezonul şi te pregăteşti pentru noul sezon, nu îl compromiţi şi pe ăla... Ministerul a gândit acel protocol pentru Liga I şi loturile naţionale, dar părerea mea este că la Liga II nu se va juca, pentru că numai aşa jucătorii vor fi în siguranţă deplină, în ceea ce priveşte sănătatea lor. Şi noi ne dorim să jucăm, dar în condiţii decente şi de siguranţă. Şi poziţia jucătorilor şi antrenorilor este aceeaşi să jucăm, dar în condiţii de siguranţă!” a declarat preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.

Meciul Urmator

  • Meciul Urmator
  • Ultimul Meci

FC Argeş   CS MIOVENI

sigla fc arges

 ball_3_anim

csmioveni logo mic

DATA: 14.07.2020, 20.00, Liga 2, Et. 2, Play-off

CS MIOVENI
- Rapid

csmioveni logo mic

ball_3_anim

sigla Rapid Bucuresti site

Scor final 0 - 0
(0-0)
7.7.2020, ora 20:00 Liga 2, Et. 1, Play-off

Urmatorul Meci in

Neprogramat

Clasament si Rezultate

  • Clasament
  • Rezultate

 
Echipa J V E Î G P
1 UTA
1 0 0 1 3-4 25
2 Turris Tr Măgurele  2 1 1 0 4-3 24*
3
CS MIOVENI 1 0 1 0 0-0 21*
4
Rapid 2 0 2 0 0-0 21*
5
Campionii FC Argeş 1 0 1 0 0-0 20
6
Petrolul 1 0 1 0 0-0 20
 
 * s-a rotunjit punctajul cu 0,5p            
 
             
             
             
 
             
 
           
 
           
 
         
               
               
               
               
               
               

 Etapa 1 2019/2020 Play-off
4. 07. 2020
Echipa Scor  Echipa
CS MIOVENI 0-0 Rapid
UTA - Petrolul
Turris Tr Măgurele 0-0 Campionii FC Argeș
Etapa 2    11.07
Campionii FC Argeș -
CS MIOVENI
UTA 3-4 Turris Tr Măgurele
Petrolul 0-0
Rapid
Etapa 3   18.07
CS MIOVENI - UTA
Turris Tr Măgurele - Petrolul

 

Imnul CS Mioveni

Obtener Plugin Flash para visualizar este reproductor

Stiri Judo

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Tenis de Masa

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Stiri Box

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Parteneri

15045805 2161989957360330 1609235034 n